Citomegalovirusul este un adenovirus din clasa virusurilor herpetice care, ca și acestea, poate produce o infecție latentă în organismul uman, singura gazdă cunoscută a acetui virus. Ca și alte infecții virale comune (rubeola, varicela, herpesul etc.) infecția cu citomegalovirus este în general ușor de suportat și fără consecințe pentru adultul sănătos și pentru copilul imunocompetent. Situația nu este la fel de simplă în cazul femeilor care iși doresc o sarcină sau care sunt gravide.
Infecția cu citomegalovirus este una dintre cele mai frecvente infecții congenitale, fiind întâlnită la 0,3-2,4% dintre toate nașterile din țările dezvoltate (în Statele Unite este menționat procentul de 1% de infecții congenitale cu CMV). În plus reprezintă cauza infecțioasă cea mai frecventă a retardului mintal și a surdității. Dintre copiii infectați aproximativ 15% sunt simptomatici la naștere, prezentând surditate, microcefalie, calcificări intracraniene, ventriculomegalie, corioretinită, restricție de creștere, hepatosplenomegalie, ascită sau hidrops, icter, trombocitopenie, purpură. O treime dintre acești copii sever afectați mor. Restul prezintă sechele neurologice grave pentru toată viața. Dintre nou-născuții infectați care nu prezintă semne și simptome la naștere 15% vor dezvolta sechele neurologice până la vârsta de 4 ani. Infecția nou-născutului se poate produce prin contactul cu sânge infectat, urină, secreții vaginale, vertical prin transmitere transplacentară și post-natal prin laptele matern.
Studiile publicate în Statele Unite ale Americii arată că 30-50% dintre femeile fertile nu au imunitate (anticorpi) pentru CMV. Dintre acestea între 1% și 4% fac această infecție prima oară în timpul sarcinii. Riscul de transmitere la făt este de 30-40%. Cele mai importante consecințe asupra copilului le are primoinfecția apărută cu câteva săptămâni înainte de sarcină sau în primul trimestru de sarcină, când riscul de surditate sau de anomalii ale sistemului nervos central (retard mintal, paralizie cerebrală, convulsii) este mai mare (pentru surditate 24% dacă infecția se produce în prima parte a sarcinii față de 2,5% dacă se produce în a doua jumătate a sarcinii, pentru anomalii ale SNC sau corioretinită 32% dacă infecția se produce în prima parte a sarcinii față de 15% dacă infecția se produce în cea de-a doua jumătate a sarcinii). Dacă infecția apare în trimestrul al treilea riscul de transmitere la făt este mai mare (75-80%) dar riscul de anomalii fetale ets emult mai mic.
Femeile care au făcut infecția cu mult timp înainte de a rămâne gravide și care au anticorpi pentru CMV pot dezvolta din nou infecția în timpul sarcinii prin reactivarea virusului (cantonat de obicei în glandele salivare) ori prin infectarea cu o altă tulpină de CMV, dar în aceste situații riscul de afectare a fătului este extrem de scăzut (estimat a fi între 0,2% si 2%).
Este important ca medicul curant să știe situația imunologică a pacientei dinainte de sarcină pentru a face diferența între o infecție primară și o reinfecție și pentru a putea recomanda cel mai potrivit protocol terapeutic. Pentru că în cele mai multe cazuri infecția are simptome sau se manifestă banal și nespecific (stare generală mai proastă, subfebrilitate, posibil faringită) nu se poate pune diagnosticul decât prin teste specifice de laborator (dozare IgG, IgM, teste de aviditate etc). Testele de aviditate sunt cele care pot aprecia dacă infecția s-a produs mai aproape de apariția sarcinii sau nu.
Pentru infecția cu citomegalovirus nu există încă un vaccin care să îndeplinească toate condițiile stabilite prin protocoale medicale și nici tratamente eficiente. În timpul sarcinii se pot administra regulat mamei (intravenos, intraamniotic) sau chiar fătului (intraperitoneal sau în vena ombilicală) imunoglobuline specifice anti-CMV precum și medicamente antivirale (gancyclovir, valacyclovir) dar aceste gesturi medicale complicate doar scad riscul și gradul afectării fetale și nu reprezintă un tratament al infecției.
Cum se transmite citomegalovirusul?
Virusul se transmite prin salivă, urină, fecale, secreții genitale, lacrimi, lapte matern, sânge (contact cu sânge infectat, transfuzii sanguine), placentă, organe transplantate și are ca posibile porți de intrare gura, nasul, ochii, zonele genitale, cordonul ombilical. Copiii se pot infecta în timpul sarcinii (situația cea mai periculoasă pentru viitorul sănătății lor), la naștere, în timpul perioadei de alăptare, mai târziu în creșe și grădinițe (cu repercursiuni nesemnificative asupra stării de sănătate) și pot răspândi virusul ani de zile după infecție. Adolescenții dobândesc infecția cel mai des prin contact sexual. Femeile de vârstă fertilă se infectează cel mai des de la propriii copii mici care sunt purtători sănătoși ai virusului. Persoanele cele mai expuse sunt cele care lucrează în secții de neo-natologie, în creșe, grădinițe și internate.
Cum se pot feri gravidele care nu au imunitate pentru CMV de o eventuală infecție cu CMV?
Mâinile trebuie spălate riguros cu apă și săpun mai ales după schimbarea scutecelor, după masa celor mici, după ștergerea nasului sau a lacrimilor copiilor, după contactul cu jucăriile folosite de cei mici.
Nu se împart tacâmurile, vesela și periuța de dinți cu copiii mai mici.
Se evită contactul cu saliva copiilor mai ales când sunt sărutați pe obraz (copiii nu trebuie sărutați pe gură!).
Se recomandă spălarea și dezinfectarea jucăriilor și a suprafețelor cu care intră în contact saliva și urina copilului.
Gravidele care nu au un partener stabil sau fidel vor fi sfătuite să aibă numai contacte sexuale protejate de prezervativ.
În concluzie screeningul preconcepțional pentru infecția cu citomegalovirus poate ajuta femeile care doresc să aibă un copil sănătos să înțeleagă și să respecte limitele prudenței astfel încât să evite infecția.
Comentarii recente